E ajunul Craciunului, m-am pus in pat dar nu pot sa dorm, oboseala de peste an isi spune cuvantul (o fi cronica oboseala asta, de-acum, imi spun), o mie de ganduri imi trec prin minte … nu-mi vine sa cred ca asa imi petrec ultimele zile ale lui 2007, analizand bugete si evolutii. Deh, “momentul bilantului” - chiar daca uneori nu-mi doresc sa ma uit inapoi… Si uite asa apuc sa scriu si (probabil) ultimul post pe anul asta.
E straniu, asteptam zilele astea de vacanta ca inecatul, dar se dovedeste ca acasa nu e tocmai locul in care as putea sa-mi incarc bateriile (si am a’ naibii de multa nevoie sa mi le incarc, simt ca a fost cel mai greu an de pina acum…). Sara e mofturoasa, nu se inghesuie cu mincatul (in ciuda primelor impresii, cand Gabi zicea -cu bucurie- ca e mai fomista decat Alex), apoi Gabi e epuizata fizic si psihic pe tema asta a mincatului (si nu numai, pentru ca si cu somnul e in urma de tot), Alex zdupaie peste tot (bucuros probabil ca-s acasa), nici eu nu mai am mult pina ma urc pe pereti, intr-o viata tensionata si mereu pe fast-forward … Suntem singuri cu copiii, bradul e impodobit frumos cu globuri rosii si multa beteala, cadourile sunt sub brad, … dar ca niciodata momentul parca nu-mi aduce nici o bucurie, mi-e cam pustiu in suflet si asta chiar ma doare, mai ales acum, in Sarbatorile Sfinte. Oboseala si frustrarile (da, sunt multe, trebuie sa o recunosc) imi sterg orice urma de compasiune, imi sterg caldura si veselia. Batranii zic ca in perioada asta a anului ar trebui sa fim ingaduitori, intelegatori, milostivi, plini de ganduri bune. Iata insa ca NU le gasesc. O fi orasul de vina? O fi vremurile…? Nu stiu. Privesc in mine, si vad doar un noian de griji - griji acasa, griji la munca, alte griji care ma privesc personal.
Totusi, chiar daca anul asta nu am fost in concediu in Malta sau in Austria (asa cum imi doream), chiar daca nu am schimbat masina cu una de familie (asa cum imi doream), chiar daca agentia nu a luat nici un premiu anul asta (asa cum o doream cu totii), chiar daca suntem amandoi incercanati si terminati de oboseala (asa cum nu-mi doream) … ii multumesc lui Dumnezeu ca suntem sanatosi cu totii. Nu-s un om bisericos, dar zic Doamne-ajuta si Ii multumesc ca e cald in casa. Ii multumesc ca parintii nostri si fratii si surorile sunt in regula. Si ca miroase a brad. Si ca-s cadouri sub el. Si zic si eu, cum zice tot romanul … “Cand ne-o fi mai rau, macar sa fie ca acum”.
Sarbatori Fericite, din suflet. Si La Multi Ani, cu drag, tuturor.
7 responses so far ↓
1 miChou // Dec 25, 2007 at 1:44 pm
de?i ca probabil venit? din niciundele Internetului urarea mea nu are prea mult? putere, î?i doresc ca totu?i S?rb?torile ce au început s? se termine mai bine ?i cu mai mult? bucurie ?i pace. S?-?i fie zile de lini?te ?i odihn?, de mul?umire ?i împ?care.
La mul?i ani!
2 Costin // Dec 25, 2007 at 7:10 pm
Iti multumesc pentru sinceritate, multi simt la fel … dar putini o recunoaste … e periculos sa fi sincer (mai ales fata de tine insuti) … Traim in tirania lucrurilor nespuse, acolo unde realizam ca suntem persoane mature si trebuie sa mergem mai departe. Sinceritatea e o slabiciune, ne face vulnerabili. Ce bine ar fi daca am putea fi copii din nou … lasand lacrimile sa curga atunci cand suntem incercati.
3 Jobsessive // Dec 26, 2007 at 12:17 am
Dragilor, multumesc! Multumesc pentru ganduri. Pentru ca sunteti acolo. Intr-adevar, ar fi simplu sa fim iar copii. Sa ne recunoastem necazurile, sa plangem cand suntem suparati, si-apoi sa le uitam pe toate cu un zambet. Dar asta nu mai e posibil. Ne-am facut oameni mari. Si, de obicei, Mos Craciun fuge de oamenii mari. Poate ca ii este teama sa nu se molipseasca de “maturitate”.
4 Eros // Dec 26, 2007 at 7:50 pm
trec toate, dragule… bine ca sunteti sanatoshi cu totii… nu zice nimeni nici “sarbatori destrabalate”, nici “odihnite”, ci “fericite”
think about it
5 Jobsessive // Dec 26, 2007 at 7:54 pm
Asta e problema, Eros.
Unde-i fericirea…?
6 Mirela // Dec 31, 2007 at 12:57 am
Mi-au placut randurile tale Richard. Uneori in viteza vietii uitam sa ne bucuram de lucrurile cele mai importante: normalitatea, zambetul copiilor, sanatatea, vorbele dulci ale parintilor.
Un an foarte bun iti dorim si sa fiti sanatosi!
desprecopii.com si supereva.ro
7 Jobsessive // Jan 4, 2008 at 4:36 pm
Asa este, in noianul sirului de intamplari (mai mari sau mai mici) care definesc “viata” uitam multe lucruri. Uitarea sta in felul nostru de a fi. Probabil avem mereu nevoie de alte perspective, ca sa intelegem mai bine situatiile prin care trecem (rid si imi amintesc de bancul cu rabinul si cu evreul care-si baga in casa pe care o considera preaplina progresiv oile, vacile, porcul, pentru ca in final sa inteleaga cat de mult spatiu avea de fapt la dispozitie). Cu certitudine ne este greu cu cei doi pitici, in conditiile in care suntem doar noi cu copiii si mai facem si antreprenoriat (sau cum i-o fi zicand). Si ne dorim cu ardoare un an mai bun. Un an mai calm, mai “normal”, mai prosper, mai lipsit de frustrari. Cu mai multe impliniri - personale si profesionale.
Dar oare nu asta-si doreste toata lumea, in definitiv?…
Leave a Comment