[ Later edit 3: am schimbat un pic titlul. Cel initial se pare ca era prea dur. ]
Eram adeptul “mangaiatului pe crestet”, al ideii ca oamenii muncesc mai bine si mai spornic atunci cand nu esti draconic, cand le esti aproape si ii intelegi si le acorzi credit in multiplele lor probleme.
Cica asa scrie la carte, incearca sa fii partenerul angajatilor tai, intreaba-i de sanatate, nu te da “patron”, munceste cel putin cat ei, sa le fi suport si exemplu. Culmea ca asa fac nativ, pentru ca asa mi-e felul.
Cam asa vedeam lucrurile. Pina intr-o zi (adica astazi) cand am avut parte de o faza “superba”, la care chiar nu ma asteptam …
… Am platit ieri oamenii (in avans cu vreo trei zile fata de ziua de plata normala, ca, deh, venea week-end-ul si trebuiau sa aiba si ei un ban in buzunar), ba chiar si-au primit si un mic supliment nu tocmai neglijabil (cred ca lucrurile au mers bine in ultima perioada), … le-am explicat apoi ca sunt stresat cu proiectul mare care se desfasoara, ca avem o perioada mai incarcata cam o saptamana, ca avem de tras mai serios in acest week-end (lucru care nu se intampla regulat, de obicei desfasurarea proiectelor este smooth, sunt cazuri chiar exceptionale cand imi aduc oamenii in w/e - si nici in timpul saptamanii nu tragem pina la ore inaintate … si stiu sigur ca in bransa sunt firme in care oamenii sunt platiti ca niste rahati cu ochi, calariti la greu si ignorati cand deschid gura … la noi nu s-a intamplat niciodata asa, oamenii au avut diverse probleme de familie, au lipsit cu zilele si acest lucru nu s-a repercutat asupra salariului sau asupra altor aspecte, am inteles asta si am trecut peste situatie, pina la urma) …
… Asadar … au venit azi, unul sincer a cam frecat-o fara rost, altul in care aveam baza a tras ceva mai tare dar oricum a plecat “ca trebuia neaparat sa plece sa-si ia etc etc etc” - chiar daca, din ce discutasem, chiar nu era o problema de super-prioritate, … si cam la asta s-a limitat un w/e de eforturi, in care chiar sunt foarte stresat de un deadline major, si aveam nevoie de un pic de ajutor ca sa urnim lucrurile … si cred ca mai ales suport moral, ceva la modul “frate, nu te lasam, ce daca-i simbata sau duminica, hai sa vedem cum o scoatem…!”
[ Later edit 2: sunt oare indreptatit, din pozitia de angajator, sa ma astept la un asemenea suport? Sau e vorba de naivitate aici? Tin minte ca am avut parte de asemenea echipe, in care lucrurile erau mai legate. ]
Super stress. Super dezamagire. ORICUM, MI-A FOST LECTIE.
PS - poate nu trebuia sa postez ideile astea, poate ar fi trebuit sa le tin pentru mine, ca nu sunt deloc subiect de mandrie aceste faze … dar ma intreb: si voua vi se intampla la fel? Chiar functioneaza un management normal al resurselor umane, cu “responsabilizare”, “motivare” si “fiecare e leader la un moment dat”, sau oamenii trebuie fututi, presati continuu si imbolditi cu biciul ca sa munceasca?
[ Later edit 1: noroc cu aparatul foto, si cu norii astia de dupa-amiaza. Cand pun mina pe el parca lucrurile capata alte dimensiuni. Mai bune. Sau in orice caz, lucrurile se vad altfel. Dupa ce se mai linistesc apele, o sa-mi iau si tele-ul pe care il visez, si setul de filtre. ]
11 responses so far ↓
1 Eugen Erhan // Jul 8, 2006 at 8:17 pm
nu exista un raspuns universal, deci tocmai de aia o sa incerc io sa-l dau:
Poti sa ai management bazat pe reinforcement negativ (ii arzi) sau pozitiv (le dai beneficii). Si unul si altul au plusurile si minusurile lor. Si fiecare stil e optim pentru un anumit mediu. De aia in armata faci flotari daca ai uitat un siret desfacut, iar la google angajatii au piscina. (so i heard) Totul e sa vezi cam pe unde te plasezi pe grafic.
Ca sfat personal, fara sa stiu nimic despre tine sau despre compania ta, daca imi permiti, considera urmatoarele: daca mergi pe varianta “ii ard” atunci multi vor pleca, iar cei care vor ramane… vor fi genul de oameni care nu se urnesc pana nu-i pocnesti. Iar cand se urnesc, fac treaba de o calitate suficienta cat sa nu fie pocniti. Mie nu-mi suna ca un hobby prea placut.
Daca poti sa mentii o atmosfera placuta si lipsita de tensiuni in firma, fa-o: acolo iti petreci cam 70% din timpul cat esti treaz, eu zic ca merita. Nu e usor, da daca ar fi usor, ar face toti.
2 Jobsessive // Jul 8, 2006 at 10:06 pm
Multumesc, Eugen
Imi face placere sa-ti gasesc comentariile pe site, mai ales fiindca iti respect talentul si creatiile.
Stii cum e vorba aia - cei la care tii foarte mult te dezamagesc foarte tare! Culmea e ca realmente tin la oamenii astia, chiar daca nu suntem de-o seama, chiar daca nu suntem rude, etc … lucram impreuna si pina la urma IMPREUNA facem echipa. Si chiar cred in puterea echipelor, in capabilitatile multidisciplinare si in plusul pe care il aduce fiecare in dezvoltarea unui proiect … daca nu as fi crezut in capacitatea unei echipe, as fi ramas in freelance mult si bine, ca nu o duceam deloc rau.
Aici chiar asa este, o atmosfera informala, destinsa, de sufragerie cu vedere la Dambovitza, in care discutam lucruri serioase cand situatia o cere, dar adesea ridem in hohote, cu sau fara motiv. Exista deadlines mai mult sau mai putin stranse, dar niciodata nu a fost ca acum, cand mai degraba imi doresc sa imi tin un cuvant dat decat sa respect un deadline (nu mi-e rusine sa o recunosc, deadline-urile se mai pot intinde, dar cand e vorba de cuvantul dat, treburile devin cumplit de serioase).
In fine, asta este, invat continuu sa lucrez cu mine si cu oamenii, oricum ar fi ei. Mi-e clar ca nu vreau sa ma apuc sa dau la gioale, “10% penalizare” etc, ca nu sunt genul. La mine genul asta de pedeapsa nu a tinut niciodata … si mai tare reactionam la o dojeneala serioasa spusa de oamenii pe care ii respectam, decat la ciupeli din salariu, sau “sa nu va prind cu YM” si faze de acest gen …
3 Daffy Duck // Jul 15, 2006 at 11:00 pm
Salut Richard. Presupun ca intuiesti cine iti scrie
E o vorba: “femeile nu e oameni si baietii buni n-are noroc”. Aici e vorba de partea a doua a proverbului. Stiu ce fel de om esti si cand esti mirosit, altii te iau de fraier. Vorbeam cu Antoanela astazi ca da, oamenii se intind in nesimtire “atat cat le permite plapuma”. Adica in cazul de mai sus tu erai plapuma. Vorbeam de casnicii, insa si locul de munca este pana la urma mai ceva decat o casnicie. 8 ore la munca, 8 le dormi, iar alea 8 de raman nu le petreci cu familia … deci asta spune multe. Si spuneam ca un sot(sau o sotie) abuzeaza de partener atat de mult cat tine ignoranta partenerului. (exemplu: o nevasta e atat de rea cu sotul ei pe cat ii permite sotul si invers).
Ca un fel de concluzie la ce am scris mai sus, stiindu-ti firea de om bun, e clar ca oamenii si-au permis stiind ca incape. Nu inseamna sa te schimbi tu ca om, ci sa schimbi anumite lucruri ca asta sa nu mai fie posibil.
Cat despre ajutorul de week-end, eu nu m-as duce duminica la nici un loc de munca, indiferent de castigul material, moral, de imagine, etc sau orice alt fel de castig. Pentru ca sunt crestin si Dumnezeu 6 zile a muncit si duminica s-a odihnit. Omul trebuie sa aiba o zi dedicata RECULEGERII in care sa-si puna gandurile cap la cap, sa vada unde se afla, ce vrea de la viata, cine e el si cine sunt cei din jurul lui.
DAR SAMBATA AS FI STAT PANA LA 24:00 cu tine.
Te pup din Cipru man si bafta in tot ceea ce faci. Aham, sunt eu Theo.
Maine te invit sa te uiti si peste noul meu blog la www.radutheodor.com. In seara asta il aranjez pe server si nu cred ca o sa am timp sa stau sa pun prea multe pe el, am customizat un WordPress blog cu un Gallery2 pentru partea de galerie foto. Abia astept sa mai vorbim … ce lentile ti-ai mai luat, ce ai mai pozat?
Te pup Rich$$ie >:D
4 Jobsessive // Jul 16, 2006 at 12:31 pm
Stiu, draga Teo, cum ai fi reactionat. Pentru ca am mai facut-o lata noi doi odata, exploziv, la limita. Si iti multumesc pentru asta!
Ciripete a fost din nou linga mine, in aventura asta. Si Eros, pe car enu cred ca-l stii.
Oricum, citeste noul post (continuarea la povestea asta). Si finalul. Si ai sa ma recunosti. Nu m-am schimbat deloc, imping limitele asa cum ma stii. Dar cred ca oamenii de care povesteam in acest post s-au schimbat. In bine.
Doamne ajuta!
5 Jobsessive // Jul 16, 2006 at 12:34 pm
… de pozat, nu am mai prea avut vreme - doar ce mai vezi pe acest blog. Experimente. Incercari sporadice. Dar o sa pozez peste o saptamana, cand plec in Creta. Vreau sa iau un obiectiv Canon 70-200 USM IS L … si sa-mi fac de cap cu sotia si cu pustiul meu, Alex.
Te imbratisez!
6 Daffy Duck // Jul 16, 2006 at 11:21 pm
Din Creta trebuia sa dai un salt si pe insula la Afrodita aici …
www.radutheodor.com e “sus si alearga”. O sa inceapa sa curga si pozele in galeria foto saptama care urmeaza …
Bafta man.
7 Jobsessive // Jul 17, 2006 at 12:29 pm
M-am gandit si eu la asta, ma crezi? Oricum, insula Afroditei e in planurile noastre de vacanta, pentru la anul. Si apoi Tenerife si Malta
Bafta cu blogul tau
8 pura intamplare // Jul 17, 2006 at 11:30 pm
cred ca pur si simplu a fost una din zilele alea in care tot si toate iti merg de-a-ndoaselea , indiferent de ce ai face , stii tu , cand se aduna toate relele gramada…sa-ti dau un exemplu (nu e din auzite,l-am trait eu , pe pielea mea):intr-o zi de luni am lovit masina,am aflat ca sunt probleme cu un teren pe care trebuia sa-l vand si seara sotia mi-a pierdut portofelul cu toate actele si cu 23 de milioane de lei(astia erau ai firmei la care lucrez…) ce zici?…sunt si zile de r_ _ _ t?…
nu cred ca trebuie sa-ti judeci angajatii dupa o singura intamplare…eu intotdeauna am fost de partea cealalta a baricadei ( a angajatului adica) si stiu cum e sa-ti iei banii cu trei zile mai tarziu…sfatul meu , daca vrei sa-ti clarifici niste nelamuriri, este sa repeti gestul , adica mai plateste-i odata in avans si vezi cum reactioneaza , daca se repeta situatiile neplacute…
bafta maxima si scuze ca m-am bagat in seama p’aici…
9 Jobsessive // Jul 18, 2006 at 11:57 am
“pura intamplare”, nu ai de ce sa te scuzi. Da, sunt si zile “din alea” cand se aduna prea multe (”prea multe” depinde de antrenamentul fiecaruia),… zile cand nu mai stii pe ce lume traiesti. Cred ca e esential sa iti pastrezi calmul, sa judeci la rece tot ce se petrece si sa incerci sa gasesti solutii atit cat te pricepi. Bine, de teorii suntem satui cu totii, problema e cand trebuie sa le si aplicam, nu? …
10 pura intamplare // Jul 18, 2006 at 10:30 pm
dintr-o “pura intamplare”,in loc sa zic alecone,am zis pura intamplare…scuzati-mi greseala,sunt new entry p’aici….
referitor la acea zi de cacao pe care am avut-o,sa stii ca ,ulterior,analizandu-mi reactiile pe care le-am avut ,m-am gasit foarte,foarte,matur…insa,mergand si mai departe cu analizele,am constat ca de fapt,subconstientul a actionat in locul meu…nu ca asta(subconstientul) nu ar fi tot al meu,dar de exemplu,azi , cand ma gandesc la banii pierduti ,ma apuca niste draci,aproape ma sufoc…cam isteric , nu?…
nu vreau sa par mistic(de fapt nici nu sunt)dar de multe ori traiesc cu senzatia ca lucrurile ,sau macar anumite lucruri, se intampla pentru ca ASA TREBUIE SA SE INTAMPLE , si orice am face sau am incerca sa facem ca sa le schimbam desfasurarea ,s-ar solda cu un esec…si atunci nici macar nu ma supar pentru ca nu pot si ma tratez cu genul ala de consolare : asta este frate….oboseala,resemnare,sau cum naiba se poate denumi o stare din asta?…
11 in trecere // Jul 25, 2006 at 12:38 pm
Cu angajatii tai ai vb de chestia asta? Le-ai spus ca te-a deranjat ca au plecat in week-end? Ei citesc acest blog al tau? Daca a citit cineva ti-a zis ceva, sau s-a vazut o diferenta la ceea ce fac? Eu zic ca ar trebui sa vorbesti si cu ei….
Leave a Comment