Jobsessive - the blogus

Azi-noapte eram cu Angelo in mijlocul unei sesiuni de brainstorming, oarecum rupti de oboseala, incercand sa gasim niste vectori de promovare pentru o campanie in care suntem implicati …

… si cum incepuse din nou sa ninga ca-n povesti, starea de “zi de marti” s-a schimbat la 180 de grade si mi-am adus brusc aminte de Rasinari (alte linkuri aici si aici) si de zilele copilariei, de gustul absolut inefabil al zilelor de vacanta, de muntii pe care ii vedeam in departare, de fluturii si pasarelele care se agitau in jurul covatei umede in zilele calduroase de vara, … mi-am adus aminte de toaca ce batea marunt marunt, intrecandu-se cu ecoul ei printre dealurile acoperite de brazi … lemnele pe care le spargeam in sopron si mirosul cartofilor care fierbeau in ceaunul imens din curte … si Steaza pe care o opream cu bulgari de pamant smulsi din mal ca sa ne facem baltoaca de scaldat, de veneau satenii sa ne certe ca le oprim apa, si ne fugareau care pe unde … si ciresele mici si negre si usor amare din varful unor ciresi care ni se pareau pe-atunci imensi si aproape inaccesibili … si degetele care ni se inegreau toamna de la cate nuci dadeam jos impreuna cu verii mei, din nucii cei “pietrosi” … si scartaitul misterios din podul casei, care ne facea sa ne uitam speriati unii la altii cand urcam pe furis sa taiem din carnatii si din slana lasata la uscat pe grinzile groase si intunecate de vreme … si lumina care intra prin gemuletul pricajit din acoperis, subliniata de praful din aer, suficient cat sa dea un aer de taina aventurii noastre, printre lazi vechi si acareturi si sfori si carti imbatranite si uitate de vreme …   

… si dintr-odata STOP, se taie filmul, ne intoarcem la bannere, la mesaj, la tehnica, la cpm si ctr si vectorii de promovare si cromatica si concept si tarife si timinguri … si afara ningea, ca-n povesti, si noi ne zobeam neuronii incercand sa inventam lucruri frumoase, de care sa fim mandri, si care sa dea pe spate clientul.

Pe la 12 si ceva am plecat la pas pe Calea Victoriei, mi-am dat seama ca trebuia sa iau si aparatul foto - era liniste si pace la ora aia si cladirea CEC-ului contrasta interesant cu cealalta cladire mult mai moderna de linga ea, si cu cerul de iarna … dar era deja tarziu, era deja maine, si noi voiam sa ajungem la casele noastre. Am coborit pe linga Asami (Angelo zice ca aici se haleste un sushi bunicel), am ajuns la Kogalniceanu, si de acolo am luat un taxi caldut, in care am amortit alene in drumul catre casa, gandindu-ne amandoi ca dimineata o vom lua din nou de la capat.

PS - imi notez ca ar trebui sa fac un album cu Calea Victoriei … e o strada superba, o tema de fotografie excelenta, iar incercarea de a gasi ceva pe Google s-a soldat cu rezultate patetice.